Sfântul Dimitrie salvează Tesalonicul de o epidemie mai rea decât cea a coronavirusului

1. 1. Cine sunt neovarlaamiții, purtătorii de măști sau luptătorii împotriva măștilor?

   Într-un articol anterior l-am prezentat pe al doilea protector al Tesalonicului, Sfântul Grigorie Palama, care s-a aflat pentru o vreme în Limnos (1349-1350), într-o perioadă în care insula nu avea episcop și prin rugăciunile sale a oprit boala molipsitoare care chinuia un orășel al insulei și în fața căreia medicii nu au putut face nimic[1]. Explicam acolo că ne-am ocupat cu acest subiect din două motive. În primul rând, din cauza actualității sărbătorii, fiind vorba de a doua prăznuire a Sfântului Grigorie Palama (Duminica a doua din Postul Mare). Prima sa pomenire, după cum se știe, este în data de 14 noiembrie. Al doilea motiv a fost că s-a ignorat lucrarea făcătoare de minuni a Harului necreat al lui Dumnezeu, al cărui propovăduitor prin excelență este Sfântul Grigorie, a fost pusă la îndoială puterea lui Dumnezeu și a sfinților de a tămădui boli, chiar și epidemii ucigătoare și, cel mai rău,  necinstire a lui Dumnezeu și blasfemie, s-a declarat că prin taina preamare și preasfântă a Sfintei Euharistii se transmit diferiți viruși, fapt pentru care credincioșii ar trebui să evite să primească Sfânta Împărtășanie.

   Am scris că încrederea exagerată și exclusivă în știința medicală și ignorarea sau negarea energiei necreate a lui Dumnezeu, așa cum a făcut Varlaam din Calabria, pe care Sfântul Grigorie Palama l-a combătut și l-a învins, constituie o înnoire a ereziei lui Varlaam. Prin urmare, cei care neagă lucrarea făcătoare de minuni a Tainelor, a Sfintelor icoane, a Sfintelor Moaște și sfințenia bisericilor și se bizuie doar pe capacitățile limitate ale înțelepciunii și ale științei omenești, care și-a arătat neputința și în cazul epidemiei provocate de noul coronavirus, sunt neovarlaamiți. Scriam acolo, în luna martie a anului trecut: „Atunci când punem la îndoială Harul necreat al lui Dumnezeu, care lucrează în făpturi și, atunci când este nevoie, săvârșește minuni și când, în loc să ne încredem în iluminarea dumnezeiască, apelăm la rațiune și la știință, devenim, neovarlaamiți, noi Varlaam, ale cărui înșelări au fost condamnate de Sfântul Grigorie Palama”[2].

   Această poziție, absolut corectă pentru cei care au studiat lucrările și învățătura Sfântului Grigorie Palama, a fost adoptată de mulți slujitori și teologi, care au condamnat acordul neteologic, iconoclast, luptător împotriva sfinților și antipatristic, pe care Sinodul Permanent și mulți ierarhi și teologi l-au manifestat față de măsurile îndreptate împotriva Bisericii, a sfintelor taine și a sfintelor icoane, adoptate de Guvern cu prilejul noului coronavirus.

   A deranjat prin adevăr și prin puterea de convingere, de aceea în mod incult și neteologic, fără a fi invocate și fără a se  face trimitere la textele corespunzătoare ale Sfântului Grigorie, s-a încercat anularea afirmațiilor noastre în mod superficial, fără argumente. Ne referim la textul semnat de teologul necunoscut nouă Ioannis Bugas, cu titlul „Ὁ Νεοβαρλααμισμὸς τῶν ἀρνητῶν τῆς μάσκας [„Neovarlaamismul celor care refuză masca”][3]. Autorul articolului îl invocă pe Sfântul Grigorie Palama în general și nedefinit, fără fundamentare textuală și bibliografică și încearcă să răstoarne, fără succes, realitatea, atribuind neovarlaamismul nu celor care au închis bisericile și au introdus și altă erezie, cea a contaminării prin Sfânta Euharistie și prin Sfintele Icoane, ci celor care refuză folosirea măștii în sfintele biserici. Concluzia acestui ne-studiu, a acestei ne-cercetări a subiectului este formulată la sfârșitul articolului în felul următor: „Să înceteze deci toți acești contestatari ai folosirii măștii să reînvie concepțiile neovarlaamite, profitând de lipsa de pregătire teologică a creștinilor simpli și evlavioși, reînviere care are consecințe dezastruoase pentru viața semenilor noștri”[4].

   În continuare, pentru a-i informa și pe creștinii simpli și evlavioși, ne vom referi la modul în care Sfântul Dimitrie a salvat Tesalonicul de o epidemie teribilă, mai rea decât cea a coronavirusului, și la modul în care conducerea Bisericii de astăzi și cei care o susțin ar trebui să urmeze Tradiția de veacuri a marilor Sfinți și Învățători.

   2. De ce facem referire la salvarea minunată a Tesalonicului de epidemia ucigătoare?

   Din aceleași motive pentru care am făcut referire la izbăvirea insulei Limnos de către Sfântul Grigorie Palama, și chiar cu mai mare tărie acum, vom prezenta pe scurt modul în care la sfârșitul secolului al VI-lea, în anul 597 d. Hr., Tesalonicul a fost salvat de o epidemie nemaiîntâlnită în istoria medicinei, descrierea simptomelor acesteia, pe care o vom afla în continuare, meritând să fie cercetată și de către istoricii actelor medicale, reușite sau nereușite.

   Ne aflăm în perioada premergătoare marelui praznic al Sfântului Dimitrie, în „Săptămâna Mare” a Sfântului Dimitrie, după cum a fost consacrată numirea și sărbătorirea în Tesalonic a săptămânii anterioare sărbătorii, pe parcursul căreia au loc manifestări liturgice asemănătoare celor din Săptămâna Mare dinaintea Paștilor. Se cuvine, prin urmare, să facem referire la minuni săvârșite de Sfântul Dimitrie, care l-au slăvit pe Dumnezeu și pe Sfântul însuși și au făcut ca acesta să fie cinstit și iubit atât de mult de către tesaloniceni, cum rar s-a întâmplat cu vreun sfânt într-un alt oraș al creștinătății. Tesalonicul și Sfântul Dimitrie se identifică, sfântul este alter ego-ul Tesalonicului. Tesalonicul este singurul oraș din istoria omenirii cu o viața istorică de două mii trei sute treizeci și cinci de ani (315 î.Hr. – 2020 d.Hr.), care nu a decăzut niciodată și care, trecând prin peripeții și ocupații grele, și-a păstrat caracterul elen, vitalitatea și importanța ca mare centru comercial și cultural. În cea mai mare parte a existenței sale istorice (aproape 1700 de ani) acest lucru a fost posibil grație intervențiilor taumaturgice ale Sfântului, care i-a alungat pe ambițioșii cuceritori slavi, avari, arabi sau, din rațiuni ale pedagogiei dumnezeiești, a îngăduit cucerirea orașului, intervenind în final și redându-i viețuirea liberă, așa cum s-a întâmplat cu dureroasa și barbara ocupație turcească, care a durat patru sute optzeci și doi de ani (1430-1912) și s-a încheiat în ziua pomenirii Sfântului, pe 26 octombrie 1912. Sfântul Dimitrie este ocrotitorul prin excelență al Tesalonicului, născut și crescut în acest oraș, învățător al tinerilor, înalt demnitar al Imperiului Roman și în cele din urmă mare mucenic și iubitor protector al orașului. De aceea timp de secole cântăm troparul său: „Mare apărător te-a aflat întru primejdii Tesalonicul, purtătorule de chinuri, pe tine cel ce ai biruit pe păgâni”.

   Al doilea motiv pentru care facem referire la salvarea minunată de boala ucigătoare este următorul. Dorim să semnalăm faptul că cei mai mulți dintre tesalonicenii care au fost salvați atunci au scăpat de boala ucigătoare fiindcă au căutat refugiu în biserica marelui mucenic, în biserica Sfântului Dimitrie, unul lângă altul, într-o aglomerație deosebită. Afară adevărata pandemie secera vieți, nu exista nici o casă care să nu își fi jelit mortul sau morții; nu existau oameni sănătoși care să aibă grijă de cei bolnavi sau care să-i îngroape pe cei adormiți, nici morminte care să primească trupurile acestora. Nu putea oare Sfântul să îi tămăduiască și pe bolnavii din afara bisericii, invocându-L pe atotputernicul Dumnezeu? Cu siguranță că putea. A vrut însă să vădească neputința omenească și atotputernicia lui Dumnezeu. În afara bisericii medicii nu puteau să facă nimic. În casa Sa însă, care este numită și o parte a cerului pe pământ, preaputernicul Dumnezeu și cel care sălășluia în biserică, Sfântul Dimitrie, vindecau mulțime de oameni, conducându-i astfel spre cunoașterea lui Dumnezeu și spre pocăință.

   Aceasta spune după multe secole arhiepiscopul Tesalonicului, Sfântul Simeon Mistagogul (1416/17-1429), care codifică rânduiala liturgică a Bisericii și exprimă în chip autentic Credința și Tradițiile acesteia. Într-o lucrare a sa, pe care am prezentat-o într-un studiu anterior, cu titlul „Atac la adresa dogmelor Bisericii și a sfințeniei bisericilor cu pretextul coronavirusului”[5], ne spune că biserica este închinată lui Dumnezeu și devine astfel casa Sa, în care El sălășluiește. De asemenea, și Sfântul al cărui hram îl poartă biserica, locuiește în biserică ca în propria casă: „Biserica este închinată lui Dumnezeu și este casa Sa și El sălășluiește în ea. Iar robul Său, care este chemat în rugăciune, locuiește în ea ca în propria sa acasă”. Cu sufletul, Sfântul se află nevăzut și de multe ori este și cu trupul acolo, prin moaștele sale și „lucrează prin puterea dumnezeiască și harul dumnezeiesc”. În biserici sunt puse în lucrare puteri dumnezeiești și au loc apariții ale Îngerilor și ale Sfinților, se săvârșesc minuni, se împlinesc cereri și bolnavii se tămăduiesc: „căci în biserici au loc, prin puteri dumnezeiești, și arătări de îngeri și de sfinți și se săvârșesc semne minunate, se împlinesc cereri și se săvârșesc vindecări”. Până și obiectele neînsuflețite care se află în biserică, apa și pietrele și coloanele și vălurile și obiectele din fier ne sfințesc, bineînțeles nu prin ele însele, căci, ca lucruri create, neînsuflețite, prin ele însele nu au nimic. Lucrează însă prin Harul lui Dumnezeu, pe care îl invocăm, și prin chemarea numelui lui Dumnezeu, spre sfințirea noastră. Acolo unde există deci numirea și invocare a numelui lui Dumnezeu, care a creat totul, numele Sfintei Treimi, care este singurul Dumnezeu adevărat, acolo toate sunt sfinte și toate sfințesc și tămăduiesc și mântuiesc prin Harul lui Dumnezeu: „Până și obiectele neînsuflețite din biserici, apa și pietrele și coloanele și vălurile și fierul se sfințesc, bineînțeles nu prin ele însele, de vreme ce sunt neînsuflețite și creații ale lui Dumnezeu și de la ele însele nu au nimic. Lucrează însă prin Harul lui Dumnezeu și prin invocarea numelui Sfântului bisericii, ca să ne sfințim. Acolo unde există deci numire și invocare a numelui lui Dumnezeu, care a creat toate, Sfânta Treime, care este singurul Dumnezeu adevărat, acolo toate sunt sfinte și toate sfințesc și tămăduiesc și mântuiesc prin har”[6].

   Din păcate există slujitori și teologi care susțin măsurile guvernanților, dar care sunt dușmani ai lui Dumnezeu și ai Bisericii, care pentru a justifica închiderea bisericilor și purtarea măștilor în spațiul acesteia afirmă că Dumnezeu lucrează și acționează și în afara bisericilor și nu trebuie să limităm lucrarea Lui doar înăuntrul bisericii. Nu realizează oare că prin acest argument al lor desacralizează bisericile, le echivalează cu construcțiile și clădirile comune, cu magazinele, cu stadioanele, cu birourile, cu diferitele săli, contrazicând tradiția și viața ortodoxă în întregimea ei, venind în conflict cu credința cea dintotdeauna a Bisericii? Bineînțeles, Dumnezeu este pretutindeni prezent și lucrează și în afara bisericilor. În biserici însă lucrarea harului este deosebită, intensă, continuă și abundentă, pentru ca credincioșii să știe unde să găsească refugiu pentru a cere ajutor. Și lucrarea harului este deosebită și abundentă fiindcă, așa cum ne explică Sfântul Simeon, prin excelență acolo invocăm permanent și neîntrerupt numele lui Dumnezeu prin rugăciuni și slujbe, prin săvârșirea permanentă a Sfintei Euharistii, prin prezența sfintelor icoane și a sfintelor moaște, prin slujba sfințirii bisericii și prin închinarea acesteia lui Dumnezeu și sfinților ale căror nume le poartă. Biserica este loc de tămăduire, de vindecare, spital pentru bolile sufletești și trupești și dispune de toate leacurile înțelepciunii și puterii lui Dumnezeu și ale sfinților.

   Într-o pădure din apropierea Constantinopolului Maica Domnului, Izvorul Tămăduirii, l-a vindecat pe orbul de care purta grijă împăratul Leon Makelis, înainte ca acesta din urmă să ocupe tronul imperial. Acolo însă, cu ajutorul Maicii Domnului, construiește o biserică, renumita biserică a Izvorului Tămăduirii – Balikliși în această biserică s-a manifestat puterea tămăduitoare și terapeutică a Maicii Domnului. Oricine citește despre felurimea bolilor care au fost vindecate acolo, care ne sunt prezentate în sinaxarul zilei de vineri din Săptămâna Luminată, este cuprins de uimire. De aceea și într-un articol al nostru anterior, cu titlul „Purtătorii de măști și susținătorii lor nu au auzit de minunile Maicii Domnului?”[7], am amintit troparul Izvorului Tămăduirii și alte două tropare din canonul Maicii Domnului, cuprinse în slujba sfințirii Aghiasmei Mici, spre rușinarea celor care pun semnul egal între biserici și celelalte construcții și clădiri lumești și neagă sfințenia și caracterul deosebit al acestora. Troparul este creație a eruditului ierarh trăitor în secolul al XI-lea Ioan Mavropous, Episcopul Evhaitelor din Pont, care a înființat și sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi și le-a alcătuit slujba:

   Troparul (apolytikion) Izvorului Tămăduirii:

   „Biserica izvorului tău, Stăpână pururea fecioară, se umple de daruri și minuni cerești. Căci în ea semne înfricoșătoare se săvârșesc și suferințele trupurilor și ale sufletelor se tămăduiesc, iar taberele demonilor se pun pe fugă. Slavă prezenței tale, Curată! Slavă cercetării tale, slavă nemăsuratei tale milostiviri către noi!”.

   Troparele din cadrul canonul slujbei Aghiasmei Mici:

   „Biserica ta, Născătoare de Dumnezeu, s‑a arătat locaş de tămăduire fără de plată a bolilor şi mângâiere sufletelor celor scârbite”.

   „Cine vine la Biserica ta, Născătoare de Dumnezeu, şi nu ia degrabă tămăduire sufletului şi trupului deopotrivă, Preacurată?”

   3. Epidemia nemaiîntâlnită, „atotdevoratoare și atotnimicitoare”, din Tesalonic

Să revenim însă la salvarea Tesalonicului de cumplita molimă pe care scriitorul o numește în relatarea sa atotdevoratoare și atotdistrugătoare, fiind mai devastatoare decât toate încercările pe care, în chip pedagogic, Dumnezeu le trimisese oamenilor anterior. Relatarea este cuprinsă în capitolul al treilea al primei Cărți a minunilor Sfântului Dimitrie, care poartă titlul „Διήγησις Θαυμάτων” [„Istorisirea Minunilor”]. Această primă carte cuprinde 15 capitole, în fiecare dintre acestea fiind prezentată câte o minune a Sfântului Dimitrie. Capitolul al treilea, care ne interesează aici, poartă numele „Περὶ τοῦ λοιμοῦ” [„Despre molimă”], iar scriitorul declară că este martor ocular al acesteia, așa cum este și în cazul multor altor minuni prezentate în carte. Scriitorul este arhiepiscopul Ioan al Tesalonicului, care a ocupat tronul arhieresc al Tesalonicului între anii 610 și 625, iar minunile descrise în carte au avut loc în timpul păstoririi predecesorului său, Eusebiu, între anii 590 și 610. Molima a avut loc în anul 597. După aprecierea specialiștilor, aceste relatări au fost rostite de către arhiepiscopul Ioan ca omilii la sărbătoarea Sfântului Dimitrie fie pe parcursul anilor păstoririi sale, fie într-o serie aparte de omilii, atunci când a fost ales arhiepiscop al Tesalonicului[8].

Ne spune deci în primul capitol „Despre molimă”[9], că „urgia lui Dumnezeu”, atotdevoratoare, atotdistrugătoare și atotucigătoare a venit în acest oraș cu puțin timp înainte fiindcă mai devreme tesalonicenii nu s-au supus voii lui Dumnezeu după nenorociri mai mici, care afectaseră plantele și animalele. Nici atunci când a venit o plagă asupra copiilor mici, sugari, locuitorii orașului nu au devenit mai buni. Edemul duhovnicesc, edemul sufletelor nu a cedat nici în urma acestei intervenţii chirurgicale, de aceea și Dumnezeu a îngăduit ca asupra orașului să vină, precum o cauterizare, epidemia cruntă, care nu a cruțat nici prunci, nici femei, nici tineri și nu i-a ocolit nici măcar pe bărbații care erau indispensabili pentru apărarea orașului care suferea din cauza atacurilor barbarilor. Toți erau cuprinși de boală în chip năvalnic, de la prunci până la bărbați, excepție făcând doar cei care se aflau la adânci bătrâneți. Și asta pentru a se arăta că prăpădul nu fusese provocat de vreo prefacere fizică, survenită în alcătuirea aerului, care i-ar fi afectat mai întâi pe cei în vârstă, ci se făcea din îngăduința Domnului; piereau cei tineri și în putere, iar cei în vârstă erau ținuți în viață, trăind în acest fel o îndoită moarte, cea fizică, de care se apropiau prin mulțimea anilor, și cea sufletească, prin suferința de a vedea ceea ce se întâmpla în jurul lor. Pe parcursul întregii zile prin porțile orașului treceau neîncetat procesiuni funerare. În cosciuge erau duși mai mulți morți, doi sau trei în cazul bărbaților și al femeilor, iar în cazul copiilor, patru sau cinci. Mulți morți au rămas neîngropați, în case, deoarece nu existau rude sănătoase care să îi ducă la groapă. Trupurile oamenilor nu prezentau nicio rană; moartea survenea brusc, semnul care o prevestea fiind faptul că celor bolnavi le curgea sânge pe gură. Pretutindeni erau suspine și doliu. La fiecare casă morții  erau mai mulți decât cei vii. Mulți rămâneau neîngropați și uneori se făceau și înmormântări într-un mod profanator: erau deschise morminte vechi și pe ascuns, noaptea, erau umplute la grămadă, cu trupurile celor ale căror persoane dragi nu doreau să rămână neîngropați.

În fața acestei primejdii toți plecau din casele lor și se refugiau în biserici, în casele sfinților, iar cei mai mulți căutau scăpare „în casa ocrotitoare și tămăduitoare a preaslăvitului mucenic și erau atât de mulți la număr, încât pot spune că nici măcar unul nu mai încăpea în sfântul lăcaș”. O asemenea înghesuială era și în biserica Sfântului Dimitrie, că nu mai încăpea nici măcar un om. În biserică nu erau nici distanțe între oameni, nici nu se purtau măști, nici dezinfectant nu aveau. Virusul rămânea afară, iar în timpul nopții, arătându-se, Sfântul Dimitrie îi tămăduia pe cei mai mulți, iar ziua următoare plecau sănătoși din biserica dătătoare de sănătate a marelui mucenic. Dătătoare de sănătate așadar și nu patogenă și contaminată era biserica marelui mucenic. Și la fel erau și celelalte biserici.

Este cutremurătoare descrierea simptomelor pe care le prezentau cei care intrau în biserica Sfântului Dimitrie. Unii erau chinuiți de o febră malignă, cu edeme bubonice. Altora le ieșeau pe gură râuri de sânge, ca și cum ar fi fost înjunghiați în chip nevăzut. Alții își pierdeau mințile din cauza febrei intense și continue, asemănându-se unor maniaci. Alții simțeau cum le ard măruntaiele, fără ca medicii să poată să diagnosticheze cauza. Medicamentele pe care li le dădeau nu le confereau sănătate, dar nici măcar o trecătoare alinare a durerilor. Alții erau cuprinși de o suferință ciudată, care nu putea fi identificată de medici: aveau o febră cumplită, pe care nu o puteau suporta decât opt sau cel mult zece ore, iar atunci când mureau cei ai casei nu puteau nici să îi îmbrace, nici să-i spele și nici să îi transporte în alt loc fiindcă membrele li se destrămau imediat, ca și cum ar fi fost lipite cu ceară sau cu un plasture moale.

4. Concluzii și comparații

Arhiepiscopul Ioan, martor ocular al teribilei epidemii și întru totul demn de încredere fiindcă aceste lucruri le istorisește la puțini ani după ce s-au întâmplat și unor oameni care le-au trăit, precizează și alte amănunte legate de această minune a Sfântului Dimitrie, care pot fi citite în sursele la care facem trimitere în notele de subsol. Scopul nostru a fost acela de a arăta, în circumstanțele create de epidemia de coronavirus, ce atitudine ar trebui să avem noi, episcopii, ceilalți slujitori, teologii și simplii credincioși față de teama și groaza pe care guvernanții le-au insuflat în mod nejustificat, pentru motive de ei știute, întregii planete, situație ce are consecințe cumplite asupra vieții economice și sociale, asupra sănătății sufletești și trupești a oamenilor și în primul rând asupra cinstirii lui Dumnezeu, a încrederii în Hristos și în Biserica Sa, care par a fi principalele obiective.

Cu deosebire în Grecia ortodoxă, unde, în ciuda fisurilor duhovnicești, există încă resurse de credință în popor, această vizare este evidentă. Cu puțin înainte de Paști, la începutul Sfântului și Marelui Post, înainte de sărbătoarea Bunei Vestiri și până în luna mai bisericile, aceste spitale și lăcașuri de vindecare a bolilor sufletești și trupești, au fost închise total, iar preasfânta și marea taină a Dumnezeieștii Euharistii a fost denigrată. După o scurtă relaxare, au revenit de „Paștile verii”, de 15 august, sărbătoarea Maicii Domnului, și au impus folosirea obligatorie a măștii în biserici, atacând sacralitatea acestora prin echivalarea lor cu toate celelalte construcții și clădiri, ignorând energia sfințitoare și tămăduitoare a Sfântului Duh, prezentă în biserici. Iar acum, cu puțin înainte de marea sărbătoare a ocrotitorului Tesalonicului, Sfântul Dimitrie, de al cărui har tămăduitor dau mărturie, după cum am văzut, atât textele istorice, cât și conștiința credincioșilor, se interzice procesiunea cu sfintele moaște și cu icoana sfântului pe străzile Tesalonicului, ca nu cumva să se dezinfecteze și să se curățească atmosfera de virușii duhovnicești și fizici. Autoritățile interzic chiar și accesul credincioșilor în biserica sfântului, pentru a-l cinsti pe ocrotitorul izvorâtor de mir și făcător de minuni. Celor puțini la număr, cărora li se va permite să intre în biserică, li se va impune necuvioasa purtare a măștii, care constituie un atac la adresa atotputerniciei lui Dumnezeu și a harului Sfinților. În loc să-i cinstim și să-i slăvim pe Dumnezeu și pe sfinți, prin purtarea măștilor îi necinstim și îi ignorăm.

Mortalitatea provocată de coronavirus la nivel mondial este foarte redusă, iar în țara noastră extrem de redusă. Specialiști epidemiologi, renumiți la nivel internațional, precum este profesorul grec Giannis Ioannidis, profesor la Universitatea din California, estimează că pentru persoanele cu vârsta mai mare de 70 de ani, indicele mortalității este în jur de 0,15-0,20 %, ceea ce înseamnă că la o mie (1000) de oameni mor aproximativ doi (2), iar pentru vârstele sub 70 de ani, indicele este mult mai scăzut, aproximativ0,03-0,04 %, ceea ce înseamnă că la zece mii (10.000) de oameni mor trei sau patru. Din acest motiv profesorul Ioannidis consideră că „impunerea de noi măsuri restrictive în diverse țări nu este justificată”[10]. Din perspectivă teologică și bisericească este inacceptabil ca, printr-un risc de mortalitate minor și neînsemnat, să fie terorizați creștinii care nu trebuie să se teamă nicicum de moarte și să se încreadă în Dumnezeu, Cel care stabilește limitele vieții și clipa morții, în funcție de binele duhovnicesc al fiecăruia. În cazul epidemiei din Tesalonic, indicele mortalității era uriaș, așa cum am văzut în istorisirea minunii, iar Sfântul Dimitrie a intervenit în mod taumaturgic. Acum, când pericolul este extraordinar de mic, punem la îndoială puterea și harul său tămăduitor și din teamă închidem, în fond, biserica și asta chiar de zilele praznicului său.

Atunci se îngrămădeau toți în biserica lui, până într-acolo încât nu mai era loc de nici măcar o persoană. Acum se pare că sfântul ocrotitor al orașului și ceilalți sfinți și-au pierdut harul tămăduitor și în loc să umplem până la refuz bisericile și să cerem ajutorul sfinților, închidem bisericile sau limităm numărul celor care intră în ele sau purtăm măști, contestându-le puterea tămăduitoare.

Arhiepiscopul Ioan simte ca pe o îndatorire pastorală ca în predicile sale rostite de ziua praznicului sfântului să prezinte marele Har vindecător al Sfântului și să ne îndemne să alergăm la biserica lui pentru ajutor. Succesorul său, mitropolitul actual și slujitorii de astăzi nu doar că păstrează tăcerea și se ascund, dar arată chiar un zel excesiv în aplicarea măsurilor de închidere a bisericilor și de purtare a măștii, chiar dacă alt arhiepiscop al Tesalonicului, Sfântul Simeon Mistagogul, învață că toate cele ce sunt în biserici nu infectează, ci sfințesc. Sfântul Dimitrie, în floarea tinereții fiind, nu s-a temut de moarte și l-a trimis și pe Sfântul Nestor, adolescent încă, să-L mărturisească pe Hristos, zicându-i cunoscutele cuvinte: „și pe Lie îl vei birui și pe Hristos Îl vei mărturisi”. Acum ne temem de coronavirus, care în orice caz nu este atotdevorator, atotdistrugător și atotucigător, precum era vechea molimă din Tesalonic. Ascultăm disciplinați de noii adoratori ai zeiței Sănătății, Îl necinstim pe Dumnezeu și îl mâhnim pe marele mucenic, iubitor al Tesalonicului și făcătorul de minuni ocrotitor al orașului, Sfântul Dimitrie. În aceste zileTesalonicul este pustiu duhovnicește și închis. Pe ce să se bazeze Sfântul cel iubitor de oameni pentru a cere mila lui Hristos, așa cum îi cerem în troparul său?

„Mare apărător te-a aflat întru primejdii lumea, purtătorule de chinuri, pe tine cel ce ai biruit pe păgâni. Deci precum mândria lui Lie ai surpat și la luptă îndrăzneț l-ai făcut pe Nestor, așa, Sfinte Dimitrie, pe Hristos Dumnezeu roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă.”

[1]V. Protopresbiter Theodoros Zisis, „Ἡ Λῆμνος σώθηκε ἀπὸ λοιμικὴ νόσο μὲ προσευχὲς τοῦ Ἁγίου Γρηγορίου Παλαμᾶ”, în revista Θεοδρομία 22 (2020), pp. 154-161 și în nou-apăruta noastră carte „Ἐκκλησία καὶ Κορωνοϊός. Προσβολὴ τῶν δογμάτων καὶ τῆς ἱερότητας τῶν ναῶν”, Tesalonic, 2020, pp. 13-24. În limba română „Biserca și coronavirusul. Atac la adresa dogmelor și a sfințeniei bisericii”, AMMOTB, Beiuș, 2021, pp.9-15.

[2]În art. cit., în Θεοδρομία, p. 158, iar în carte, la p. 19. În limba română p. 15.

[3]Articolul a fost publicat pe site-ul „Ikivotos” în data de 13.09.2020.

[4]Pentru o primă combatere a pozițiilor lui Ioannis Bougas, v. articolul teologului V. Charalambous, „Ἀνυπόστατα τὰ περὶ νεοβαρλααμισμοῦ ποὺ ἀποδίδονται διὰ τὴν μὴ χρῆσιν τῆς μάσκας”, în Ὀρθόδοξος Τύπος, nr. 2324,  9 octombrie 2020, pp. 1 și 2.

[5]În rev. Θεοδρομία pp. 191-215, iar în nou-apăruta noastră carte, la pp. 67-102. În limba română pp. 62-96.

[6]Περὶ τοῦ ἱεροῦ ναοῦ καὶ τῆς τούτου καθιερώσεως, PG 155, 336.

[7]V. în volumul anterior amintit, „Ἐκκλησία καὶ Κορωνοϊός”, pp. 119-138. În limba română pp. 112-131.

[8]Toate textele legate de acest subiect au fost publicate de Centrul de Studii Hagiologice al Sfintei Mitropolii a Tesalonicului, în volumul intitulat Ἡ Γραμματεία τῶν Δημητρείων. Α´. Διηγήσεις περὶ τῶν θαυμάτων τοῦ Ἁγίου Δημητρίου, text, traducere, introducere, comentarii de Panagiotis K. Christou, Tesalonic, 1993.

[9]Ibidem, pp. 212-231.

[10]V. Pagina de interneta ziarului  Ὀρθόδοξος Τύπος, 21.10.2020.