Medicii sunt neputincioși, Hristos este atotputernic

Bisericile goale și pustii

În cea de-a șaptea duminică a Sfântului Evanghelist Luca, care în anul 2020 a picat pe 8 noiembrie, în bisericile lipsite de credincioși a fost citită o pericopă din Sfânta Evanghelie după Luca, în care evanghelistul relatează două minuni: minunea tămăduirii femeii cu scurgerea de sânge și minunea învierii fiicei lui Iair[1]. Nu vom comenta priveliștea deplorabilă  și infamă pe care au oferit-o bisericile goale și pustii și care te ducea cu gândul la pregătirea instalării „urâciunii pustiirii în locul cel sfânt”, nici denaturarea Tainei Sfintei Euharistii din taină la care iau parte toți credincioșii la o reprezentație teatrală, la care au luat parte câțiva actori slujitori și cântăreți și pe care o poți urmări, fără a fi prezent, de la radio și de la televizor. Panerezia ecumenismului a devastat mintea și inimile multor slujitori și mireni și acest dezastru conduce acum și la închiderea, la pustiirea bisericilor. Încă de la prima zăvorâre în case și excludere de la slujbele din biserică, de la prima noastră exilare din biserici, în primăvară, am început să fundamentăm în scris aprecierea noastră că săvârșirea Sfintei Euharistii cu ușile închise, în absența credincioșilor, constituie o ridiculizare a Tainei, o caricaturizare a Sfintei Liturghii fiindcă anulează și șterge toate cele afirmate în textele liturgice. Dăm în acest sens un simplu exemplu din multele exemple care pot fi prezentate: când preotul spune de multe ori cuvintele „Pace tuturor! Capetele noastre Domnului să le plecăm!”, cine sunt acei „toți” cărora li se adresează, recomandându-le să-și plece capul? Scaunele și stranele goale? Și cui se adresează la sfârșit, cu îndemnul de a se apropia de Sfânta Împărtășanie: „Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să vă apropiați”? Stranelor și scaunelor neînsuflețite? Vom întregi, cu ajutorul lui Dumnezeu, ceea ce am început în primăvară, acum când trăim a doua noastră excludere, a doua exilare, care se prevede a dura mai multe luni.

2. Bisericile goale și pustii

   În cea de-a șaptea duminică a Sfântului Evanghelist Luca, care în anul 2020 a picat pe 8 noiembrie, în bisericile lipsite de credincioși a fost citită o pericopă din Sfânta Evanghelie după Luca, în care evanghelistul relatează două minuni: minunea tămăduirii femeii cu scurgerea de sânge și minunea învierii fiicei lui Iair[1]. Nu vom comenta priveliștea deplorabilă  și infamă pe care au oferit-o bisericile goale și pustii și care te ducea cu gândul la pregătirea instalării „urâciunii pustiirii în locul cel sfânt”, nici denaturarea Tainei Sfintei Euharistii din taină la care iau parte toți credincioșii la o reprezentație teatrală, la care au luat parte câțiva actori slujitori și cântăreți și pe care o poți urmări, fără a fi prezent, de la radio și de la televizor. Panerezia ecumenismului a devastat mintea și inimile multor slujitori și mireni și acest dezastru conduce acum și la închiderea, la pustiirea bisericilor. Încă de la prima zăvorâre în case și excludere de la slujbele din biserică, de la prima noastră exilare din biserici, în primăvară, am început să fundamentăm în scris aprecierea noastră că săvârșirea Sfintei Euharistii cu ușile închise, în absența credincioșilor, constituie o ridiculizare a Tainei, o caricaturizare a Sfintei Liturghii fiindcă anulează și șterge toate cele afirmate în textele liturgice. Dăm în acest sens un simplu exemplu din multele exemple care pot fi prezentate: când preotul spune de multe ori cuvintele „Pace tuturor! Capetele noastre Domnului să le plecăm!”, cine sunt acei „toți” cărora li se adresează, recomandându-le să-și plece capul? Scaunele și stranele goale? Și cui se adresează la sfârșit, cu îndemnul de a se apropia de Sfânta Împărtășanie: „Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să vă apropiați”? Stranelor și scaunelor neînsuflețite? Vom întregi, cu ajutorul lui Dumnezeu, ceea ce am început în primăvară, acum când trăim a doua noastră excludere, a doua exilare, care se prevede a dura mai multe luni.

Ne istorisește deci Sfântul Evanghelist Luca, care de profesie era medic, că o anumită femeie suferea de hemoragie de doisprezece ani. Aceasta nu  se confrunta doar cu chinurile și slăbirea generate de boală, ci  și cu neputința științei medicale, a medicilor acelei epoci, de a-i opri scurgerea de sânge. Și-a cheltuit toată averea alergând de la un medic la altul, dar nimeni nu a putut să o vindece. A auzit însă de multele și marile minuni făcute de Hristos, de aceea a și alergat spre El, s-a atins de marginea hainei Lui și imediat hemoragia s-a oprit. Spune medicul Luca: „Şi o femeie, care de doisprezece ani avea scurgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată averea ei şi de nici unul nu putuse să fie vindecată, apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei”[3]. Timp de doisprezece ani medicii nu au putut să-i oprească hemoragia, iar Hristos, atotputernicul Dumnezeu-Omul, Creatorul, Care l-a plăsmuit pe om cu înseși mâinile Sale și știe mai bine decât orice medic cum funcționează toate organele trupului și poate să restabilească funcționarea lor normală, atunci când acestea se îmbolnăvesc, a oprit scurgerea de sânge a femeii într-o clipită, „îndată”. Ce medic ar putea să săvârșească minunile pe care le-a făcut Hristos, Care nu a avut la dispoziție mijloace terapeutice medicale, medicamente, analize și spitale, ci doar cuvântul Său atotputernic și a vindecat prin harul Său tămăduitor nesecat?

Sfinții Evangheliști fac referire în mod repetat la multitudinea de vindecări pe care Hristos le săvârșea zilnic; amintim foarte puține mărturii, în principal de la Evanghelistul Luca. După vindecarea unui lepros, pe care, după cum spune evanghelistul, l-a tămăduit imediat de această boală infecțioasă, „îndată s-a dus lepra de pe el”, dar și prin faima celorlalte minuni ale Sale, „mulţimi multe se adunau, ca să asculte şi să fie vindecați de către El de bolile lor”[4]. Cu puțin înainte de a ne învăța și de a ne lăsa dumnezeiasca Predică de pe Munte, L-a urmat „mulţime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim şi de pe ţărmul Tirului şi al Sidonului, care veniseră ca să-L asculte şi să se vindece de bolile lor”[5]. Ucenicilor Sfântului Ioan Înaintemergătorul, care veniseră cu poruncă din partea acestuia să Îl întrebe dacă El este Mesia cel așteptat, le-a răspuns: „Mergeţi şi spuneţi lui Ioan cele ce aţi văzut şi cele ce aţi auzit: Orbii văd, şchiopii umblă, leproşii se curăţesc, surzii aud, morţii înviază şi săracilor li se binevesteşte. Şi fericit este acela care nu se va sminti întru Mine”[6]. Puțin mai devreme îl înviase pe fiul văduvei din orașul Nain și a provocat admirația tuturor oamenilor, care spuneau că Dumnezeu a cercetat poporul Său: „Proroc mare S-a ridicat între noi şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său”[7]. Aceeași admirație a produs și vindecarea paraliticului din Capernaum, care în urma poruncii dumnezeiești taumaturgice a lui Hristos, „Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta!”, „s-a sculat îndată şi, luându-şi patul, a ieşit înaintea tuturor, încât erau toţi uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Asemenea lucruri n-am văzut niciodată”[8]

Prin întruparea lui Dumnezeu în persoana lui Hristos, neputința medicilor de a vindeca toate bolile este depășită de harul tămăduitor atotputernic al lui Hristos, Care este singurul medic adevărat al sufletelor și al trupurilor. Medicii necredincioși și atei, cu toate că își mărturisesc și recunosc neputința, nu le recomandă pacienților deznădăjduiți să caute refugiu la medicul care este mai specialist decât ei, la atotcunoscătorul Hristos și îi limitează la cei care în opinia lor sunt specialiștii, silindu-i să-și cheltuiască averile precum femeia cu scurgerea de sânge din Evanghelie.

3. 3. Sfinții continuă să facă minuni. Bisericile sunt locuri de vindecare a bolilor

   Acest har tămăduitor, care îl depășește pe cel al medicilor, le-a fost dăruit de Hristos Apostolilor și urmașilor acestora, episcopilor și preoților. Nu este nevoie să cităm multitudinea de mărturii scripturistice existente în acest sens și nici confirmarea acestei lucrări taumaturgice în lucrarea făcătoare de minuni a sfinților tămăduitori.  Sinaxarele sunt pline de nenumărate minuni pe care sfinții le săvârșesc până în zilele noastre. Când citim sau ascultăm Evanghelia și cunoaștem lucrarea făcătoare de minuni a multor sfinți și chiar în cazul epidemiilor, precum este și cea provocată de coronavirus, ne întristăm, suntem cuprinși de amărăciune din cauza modului conformist în care conducerea Bisericii a abordat măsurile sanitare impuse de stat, care au ajuns până la necinstirea lui Dumnezeu și la blasfemia închiderii bisericilor, a denigrării hulitoare a Tainei Sfintei Euharistii, a purtării de măști în biserici, a menținerii distanței între oameni, a interzicerii sărutării sfintelor icoane și a moaștelor și a tuturor celorlalte măsuri. În articolele noastre anterioare am arătat cum doi ocrotitori ai Tesalonicului, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie și predicatorul Harului Dumnezeiesc necreat, Sfântul Grigore Palama, au pus capăt în mod minunat epidemiilor din vremea lor[9]. Biserica Sfântului Dimitrie, plină până la refuz de bolnavi, unul peste celălalt, a devenit spital și loc de vindecare pentru toți cei care apucau să intre în biserică. Acum biserica e închisă și atunci când, de foarte puține ori, a fost deschisă, au intrat în ea oameni purtând măști, negând în acest fel harul tămăduitor al Sfântului. Cum a ajuns astfel Tesalonicul cel dătător de sfinți și păzit de sfinți? Cum să nu te gândești, cu cuget bisericesc și nu raționalist și lumesc, că ultima exacerbare a numărului de infectări din Tesalonic se datorează faptului că anul acesta pentru prima dată nu l-am cinstit pe Sfântul în chip praznical, așa cum o facem în fiecare an, lăsând credincioșii să se închine în mod liber, fără măști, care neagă harul Sfântului, prin procesiunea sfintei icoane a Sfântului Dimitrie și a icoanei Maicii Domnului, pentru a se dezinfecta atmosfera patogenă a orașului și pentru ca Sfântul făcător de minuni să alunge virusul? Se pare că Sfântul și-a retras harul și binecuvântarea pentru a ne tămădui duhovnicește. Are deplină dreptate iubitul în Hristos frate și coslujitor, părintele Fotios Vezynias, care referindu-se la cuprinsul condacului pe care îl rostim la finalul vecerniei sărbătorii Sfântului Dimitrie, spune: „De cine ne batem joc în final? De cine facem în cele din urmă ascultare? Care este până la urmă credința noastră? Fiindcă ori sfinții care au scris cântările Bisericii greșesc și mint… (să nu fie una ca aceasta!), fie noi trăim o imensă înșelare în sânul Bisericii. Punem deci întrebarea: în Stihirile Stihoavnei de la Vecernia sărbătorii Sfântului cântăm: «Preacinstitul și multluptătorul tău trup are această preamărită Biserică pe pământ, vistierie de minuni neprimejduită, doctorie de boli, unde alergând primim vindecări». Este adevărat, până la urmă, acest lucru? Este biserica Sfântului Dimitrie vistierie de minuni neprimejduită, doctorie de boli, unde alergând, primim vindecări? Dacă răspunsul este DA, atunci ce sens au teama și purtarea de măști? Dacă răspunsul este NU, atunci de ce nu schimbăm cântările? Cei «competenți» nu trebuie să răspundă la un moment dat la aceste întrebări pe față? Până când o să purtăm măști, practic și metaforic?”[10].

   Epilog. Inoculați cu ideologii antihriste

   Femeia cea cu curgerea de sânge din  Evanghelie și-a cheltuit fără niciun folos averea. Sume mari, sume imense de bani se cheltuiesc și acum pentru prepararea vaccinului sau a medicamentelor care ar putea preîntâmpina sau vindeca epidemia de coronavirus. Măcar de ar fi încununate de succes aceste strădanii, cu condiția ca mijloacele medicale puse în circulație să nu aibă ca scop obiective non-medicale.

   În orice caz, noi, ortodocșii, care constituim Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică, care Îl are drept cap pe Stăpânul credinței, Domnul nostru Iisus Hristos, Creatorul atotputernic și atotștiutor, trebuia ca în abordarea epidemiei să constituim pildă pentru cei de alte religii și confesiuni și nu ca noi să le urmăm acelora, punând la îndoială Evanghelia și tradiția patristică. Guvernul, care, din rațiuni electorale, în revizuirea Constituției nu a transformat Grecia într-un stat secular, neutru din punct de vedere religios și a lăsat intacte articolele Constituției și titlul acesteia [Constituția elenă începe cu cuvintele „În numele Sfintei şi Celei de o fiinţă şi Nedespărţitei Treimi”, n. trad.], ceea ce înseamnă că Grecia reprezintă în mod formal un stat creștin, în practică însă, cu prilejul epidemiei de coronavirus, demonstrează că conducătorii țării nu au credință și evlavie și sunt inoculați cu ideologii masonice antihriste și de aceea în ei nu lucrează harul Sfântului Botez, prin care au devenit membri ai Bisericii. Altminteri ar crede că atunci când medicii specialiști nu pot vindeca, intervine Specialistul tămăduitor prin excelență al sufletelor și al trupurilor, Creatorul. Și împreună cu păstorii existenți doar cu numele, i-ar lăsa pe credincioși să umple bisericile și să îi roage cu chipurile descoperite pe Sfinți să elimine coronavirusul care împrăștie groază și amenințarea morții. Dacă femeia cu scurgere de sânge doar s-a atins de haina lui Hristos și s-a vindecat, noi care prin Sfânta Împărtășanie Îl primim în noi pe însuși Hristos ne temem acum ca nu cumva să ne îmbolnăvim? Și așa cum tot poporul în vremea prezenței lui Hristos pe pământ încerca să se atingă de El, „căuta să se atingă de El” fiindcă din El izvora o putere tămăduitoare, care îi vindeca pe toți, „că putere ieşea din El şi-i vindeca pe toţi”, așa și acum din icoane, din moaște și din toate cele sfinte iese putere tămăduitoare și vindecătoare.

   S-a umplut lumea de minunile Sfântului Nectarie, sfânt din secolul XX, pe care l-am sărbătorit aceste zile. Și așa cum imnograful Sfântului Dimitrie spune despre biserica din Tesalonic a Sfântului, la fel și noul imnograf, cuviosul bătrân Gherasim Mikragiannanitul, în troparul Stihoavnei de la Vecernia Sfântului Nectarie, scrie: „iar ostrovul Eghinei are moaștele tale izvorâtoare de har, avuție de Dumnezeu dăruită și comoară de tămăduiri fără arginți a toată neputința și a tot necazul; că la acestea alergând de pretutindeni cei aflați în suferință află tămăduiri”. Toți cei care urmăm Evangheliei și Sfinților nu ne îngrozim de virusuri și de boli fiindcă credem în atotputernicul Dumnezeu, Care este Domnul vieții și al morții. Nici nu ne temem de moarte, ci ne pregătim ca atunci când aceasta va veni, să constituie, așa cum spune rugăciunea de la slujba plecării genunchilor din Sfânta zi a Cincizecimii, mutarea noastră de la cele lumești și pământești la cele mai presus de lume și mai presus de ceruri: „ci mutare de la cele mai pline de întristare la cele mai bune şi mai vesele, şi odihnă şi bucurie”[11]. Hotarele vieții noastre le stabilește Dumnezeu și nu coronavirusul.

[1] Luca 8, 41-56.

[2] Evrei 13, 8.

[3] Luca 8, 43-44.

[4] Luca 5, 12-15.

[5] Luca 6, 17-19.

[6] Luca 7, 18-22.

[7] Luca 7, 16-17.

[8] Marcu 2, 10-12.

[9] Protopresbiter Theodoros Zisis, ?? ???????????? ??? ??????????? ?? ????????? ??? ????? ????????? ???????, ?n revista Theodromia 22 (2020), pp. 154-161, ?i pe internet. Idem, ?? ????? ?????????????? ??? ??????????? ??? ???????????????? ??? ??????????, pe internet ?i ?ntr-un num?r viitor al revistei Theodromia.

[10] Pagina de internet ????????? ?????, duminic? 25 octombrie 2020.

[11] ?nceputul rug?ciunii: ?Dumnezeule cel Mare ?i ve?nic…?.