Biserica și coronavirusul

Sub egida Asociației mărturisitorilor și martirilor ortodocși din Țara Beiușului: popa Flore din Beiuș, popa Mihai din Sânmartin și Găvruța Petru din Pocola a apărut de curând o carte de excepție a unuia dintre cei mai mari patrologi contemporani Protoprezbiter Teodor Zisis, profesor emerit al Universității din Tesalonic, „Biserica și coronavirusul. Atac la adresa dogmelor și a sfințeniei bisericilor”, în traducerea lui Emanuel Dumitru.

Conținutul cărții a fost publicat în Grecia în anul 2020 mai întâi sub formă de articole individuale a celor șase capitole din componența acesteia, care ulterior au fost comasate în prezenta lucrare.

Pandemia de coronavirus a pus la grea încercare întreaga umanitate, dar mai cu seamă credința oamenilor în Dumnezeu, provocând teamă și tulburare chiar și printre oamenii credincioși, afectându-i până și pe slujitorii Bisericii, „care ar trebui să creadă în atotputernicia și bunătatea lui Dumnezeu, în faptul că toate puterile firii, toate legile naturale ascultă de voia și de rânduielile lui Dumnezeu, care poate să suprime sau să reinstaureze funcționalitatea acestora”.

Cartea Părintelui Zisis prezintă o analiză pertinentă asupra modului în care ierarhia grecească a gestionat pandemia de coronavirus, permițând imixtiunea politicului în modul de organizare și desfășurare a programului liturgic, culminând cu închiderea Bisericilor timp de două luni. Între timp, episcopii greci au făcut mai multe compromisuri, unii dintre ei transformându-se în agenți de propagandă ai vaccinării, deși nu sunt de specialitate, aceasta fiind mai mult o chestiune de ordin medical decât teologic. În acest caz episcopii Bisericii nu numai din Grecia, ci din toate țările ortodoxe ar fi trebuit să le răspundă acestor politicieni necredincioși și potrivnici Bisericii lui Hristos cu cuvintele episcopului Osiu de Cordoba, care „l-a pus la locul său pe împăratul Constanțiu, fiul lui Constantin cel Mare, în anul 356, atunci când acesta îi presa pe episcopi să accepte arianismul”: «Nu te amesteca în treburile Bisericii şi nu ne da ordine în această privință, ci mai degrabă învață tu de la noi acestea! Dumnezeu a pus Împărăţia în mâinile tale, iar nouă ne-a încredinţat treburile Bisericii Sale; şi tot aşa cum cel care ți-ar răpi imperiul s-ar împotrivi poruncii lui Dumnezeu, tot astfel teme-te că, atribuindu-ţi conducerea Bisericii, te faci vinovat de o gravă greşeală. Daţi Cezarului cele ale Cezarului, iar lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu».

Servilismului blasfemator al episcopilor contemporani Părintele Zisis îi pune în opoziție atitudinile pline de demnitate și curaj ale Sfinților Ioan Damaschinul, „care s-a confruntat cu impăraţi care voiau să impună interzicerea folosirii sfintelor icoane în biserică”, cărora le-a spus în mod expres: «Nu este al împăraților a legiui în Biserică, a împăraţilor este buna conducere a Statului; conducerea Bisericii este însă a păstorilor şi a învățătorilor», precum și pe cel al Sfântului Ambrozie al Milanului, care „care nu i-a permis împăratului Teodosie cel Mare să intre în biserică și i-a impus pocăință timp de opt luni și excludere din Biserică fiindcă din porunca lui fuseseră uciși 7000 de oameni în hipodromul din Tesalonic în anul 390, ca răzbunare fiindcă într-o revoltă a tesalonicenilor fuseseră omorâți membri de rang înalt ai armatei”.

Chiar din Prolog autorul ne explică momentele și motivele scrierii acestei cărți: „Textele cuprinse în cartea de față au fost scrise, în ordine cronologică, din luna martie a acestui an (2020) până în luna august. Toate se referă la măsurile care au fost luate la nivel mondial pentru protecția în fața pandemiei provocate de noul coronavirus. […] Frica aceasta de moarte a dus la idolatrizarea sănătății; sănătatea a fost prezentată ca bunul cel mai de preț, ca noua divinitate, în fața căreia toate celelalte valori trebuie să cedeze și să fie ignorate. […] Lipsa de evlavie și necredința au ajuns la apogeu prin răspândirea adevăratului virus duhovnicesc – concepția potrivit căreia infectarea cu coronavirusul se transmite și prin intermediul Sfintei Împărtășanii, prin Trupul și Sângele lui Hristos. […] Timp de mai bine de două luni bisericile au fost închise. […] Iar atunci când s-a permis accesul în biserici, a fost inventată altă mare necuviință și blasfemie, pentru ca acestea să fie transformate în spații și instituții comune, pentru a fi desacralizate și pângărite. A fost impusă folosirea obligatorie a măștii în biserici, la fel ca în alte spații comune și practic s-a transmis mesajul că în situații dificile credincioșii nu trebuie să caute scăparea la Dumnezeu, la Maica Domnului și la sfinți, de vreme ce nici acolo nu poate fi găsită ocrotirea și tămăduirea. […] Și mai rău decât toate, toate acestea s-au făcut, cu câteva excepții demne de laudă, cu încuviințarea unei ierarhii nevrednice, ai cărei membri nu mai sunt slujitori ai lui Dumnezeu și ai mântuirii oamenilor, ci funcționari ai conducătorilor lumești, cărora nu îndrăznesc să li se opună pentru a nu-și pierde avantajele și privilegiile treptei episcopale, alipiți fiind de pământ și străini de Împărăția Cerurilor”.

Preluând o prorocie a vrednicului de pomenire părinte Dionisie de la Schitul Colciu, care a profețit că va veni o molimă teribilă în toată lumea, care va afecta mulți oameni și că singurii care nu vor fi atacați vor fi cei care vor merge la Biserică și vor primi Dumnezeiasca Împărtășanie, autorul face un paralelism între modul în care Dumnezeu a păzit poporul ales de cele zece plăgi pe care le-a adus asupra egiptenilor și mai ales de ultima dintre ele, moartea înâilor născuți de parte bărbătească, prin ungerea cu sângele mieilor jertfiți a intrărilor din casele în care locuiau aceștia, ca să fie exceptați de la pedeapsă, și noul Israel al harului lui Dumnezeu, creștinii ortodocși, care „nu suntem doar exterior pecetluiți cu sângele Mielului Junghiat, dar îl avem pe Hristos întreg înlăuntrul nostru, avem trupul și sângele Lui  în taina Sfintei Euharistii, suntem de un sânge și de un trup cu Hristos și nu ne ating niciun fel de epidemii pe care Dumnezeu îngăduie să lovească oamenii. […] Și dacă s-a întâmplat sau se întâmplă ca și vreun creștin credincios să fie afectat de virusul ucigător și să moară, aceasta nu se datorează faptului că nu a fost acoperit de harul lui Dumnezeu, ci faptului că s-au plinit hotarele vieții pe care i le-a rânduit Dumnezeu pentru prezența lui pe pământ”.

Tocmai din aceste motive Părintele Zisis consideră că închidera bisericilor de către Sinodul Bisericii din Grecia chiar de Sfintele Paști a fost o „lucrare a diavolului” deoarece a împiedicat accesul credincioșilor la Sfintele Taine în momentul când aveau cea mai mare nevoie de acestea. Pe bună dreptate autorul își arată indignarea față de o decizie intrasingentă a Sinodului prin care se arăta că „nu îngăduie absolut niciunui ierarh, preot, diacon, monah sau altui slujitor al Bisericii să facă declarații publice sau să apară în mijloacele de informare în masă și pe internet și îndeamnă pe toți să se nevoiască în tăcere și în rugăciune mai intensă”. Față de o astfel de poziție Părintele se exprimă în termini foarte categorici: „Un astfel de act de reducere la tăcere, o tăcere de mormânt și chiar într-un mod absolut – «nu îngăduie absolut…», o asemenea anulare a libertății de exprimare nici măcar regimurile fasciste și dictatoriale nu îndrăznesc s-o formuleze pe față, chiar dacă o impun”.

Deși sănătatea este „un bun de seamă și trebuie să ne îngrijim de ea”, autorul constată că prin înlăturarea lui Dumnezeu și ignorarea ajutorului pe care oamenii îl pot primi de la El în această perioadă prin închiderea bisericilor „pentru a se păzi, pasămite, bunul public al sănătății, înseamnă că punem sănătatea mai presus de Dumnezeu”, că oamenii se raportează la aceasta ca la un idol, fiind stăpâniți de frica de moarte și lipsindu-le curajul și credința în „atotputernicia lui Dumnezeu și harul necreat și făcător de minuni al Sfântului Duh, care anulează legile naturale și tămăduiește toate bolile și patimile prin sfinți, prin icoane, prin sfintele moaște”.

În lupta cu această molimă creștinii ortodocși vor primi mare ajutor de la Sfinți și de la Maica Domnului, pe care Biserica o numește și Izvorul Tămăduirilor, fapt întărit si de troparele din cuprinsul Paraclisului Maicii Domnului și a canonului de la slujba Sfeștaniei. Părintele Zisis aduce în atenția cititorilor o minune săvârșită de Sfântul Grigorie Palama în insula Limnos unde apăruse „o boală contagioasă mortală”, pe care a oprit-o prin rugăciune: „Au ajuns la intrarea în orășel după-amiaza târziu, iar ziua următoare toți locuitorii s-au adunat în afara zidurilor cetății și au înălțat rugăciune împreună cu Sfântul Grigorie. Acest mare sfânt, cu toate că boala era foarte înspăimântătoare și periculoasă, a oprit-o prin rugăciunile comune și prin rugăciunile sale. Nu a lăsat boala să înainteze mai mult, a nimicit-o și a pus capăt răspândirii morții. Dumnezeu l-a slăvit și prin acest lucru fiindcă întotdeauna face voia celor care se tem de El, după cum spune psalmistul David, și ascultă rugăciunile lor”(Ps. 144, 19).

De asemenea, pentru a sublinia faptul că creștinii nu se tem de moarte deoarece pe aceasta a biruit-o Hristos prin Învierea Sa, dar și pentru a arăta cum să ne raportăm din punct de vedere ortodox la aceasta, sunt puse înaintea cititorilor pilde de curaj și bărbăție din Sfânta Scriptură și din Viețile Sfinților. Curajul creștinilor este menținut viu prin îndemnurile și certitudinile oferite de Mântuitorul Iisus Hristos: „Nu te teme!”, „Nu vă temeți!”, „Îndrăzniți, eu sunt, nu vă temeți!” și „Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine crede în Mine nu va muri în veac”.

Dintre mărturiile pline de curaj în fața morții a Sfinților redăm aici pe cele ale  Sfântului Ignatie Teoforul, mare Părinte apostolic al secolului al doilea, care „ne surprinde pe toți cu iubirea sa față de Hristos și cu îndrăzneala sa în fata morții, așa cum, de altfel, au făcut și ceilalți mucenici și noi mucenici”: «La nimic nu-mi vor folosi desfătările lumii, nici împărățiile veacului acestuia. «Mai bine-mi este să mor» în Hristos Iisus, decât să împărățesc marginile pământului… Pe Acela îl caut, Care a murit … și a înviat pentru noi…Dorința mea a fost răstignită și nu este în mine foc, care să iubească materia, ci «apă vie», care grăiește în mine și-mi spune dinăuntrul meu: «Vino la Tatăl!», și a Sfântului Ioan Gură de Aur, care „dă expresie curajului în fața morții și a celorlalte suferințe, amplificând astfel rușinea noastră față de situația în care am ajuns astăzi”:  «De ce ne temem? Spune-mi! De moarte? «Pentru mine viaţă este Hristos şi moartea un câştig». Sau, oare, de exil? «Al Domnului este pământul şi plinirea Lui». Sau, oare, de confiscarea averii? «Pentru că noi n-am adus nimic în lume, tot aşa cum nici nu putem să scoatem ceva din ea afară» și cele mai înfricoșătoare ale lumii acesteia mi se par demne de dispreț, iar cele plăcute mi se par de râs. Nu mă tem de sărăcie, nu îmi doresc bogăția; nu mă tem de moarte; vreau să trăiesc doar pentru propășirea voastră… Hristos este cu mine și de cine mă voi teme?»

În capitolul al IV-lea care, după opinia noastră constituie nucleul acestei cărți, autorul arată că „prin închiderea sfintelor biserici și prin interzicerea administrării Sfintei Împărtășanii au fost ignorate și disprețuite dogme fundamentale ale Bisericii, iar prin faptul că acum se iau măsuri sanitare și în cadrul bisericilor este atacată în mod barbar sacralitatea acestora, întrucât sunt asimilate unor spații și instituții lumești obișnuite, care nu au fost consacrate și nici nu reprezintă spații de împărtășire a harului dumnezeiesc”.

Folosindu-se de argumente solide din Sfânta Scriptură, scrierile Sfinților Părinți și cărțile liturgice, Părintele Zisis demonstrează „că în Sfânta Euharistie și în celelalte taine nu lucrează puteri omenești și naturale, care ar putea permite influențe maladive, ci lucrează harul necreat al Duhului Sfânt, care lucrează și acționează folosindu-se de mâinile preoților”. Întrucât în cadrul Sfintei Liturghii Duhul Sfânt se coboară și preface pâinea în Trupul lui Hristos și vinul în Sângele lui Hristos nu trebuie să mai existe niciun motiv de îngrijorare că prin Sfânta Euharistie exită riscul transmiterii coronavirusului din cauza împărtășirii credincioșilor din același Sfânt Potir, cu o singură Lavidă (linguriță). Celor suspicioși, calomniatori și îndoielnici în credință, Părintele Zisis le arată că în afară de Sfânta Împărtașine sunt sfinte si pline de har și spațiul sacru al biserici, Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce, Sfânta Masă, vasele liturgice, mâna preotului și multe altele. Se arată apoi indignat de atitudinea șovăielnică a episcopilor greci care „au acceptat, în mod blasfemator și pângăritor, că în sfintele biserici există pericolul de a se transmite infecția dacă nu se respectă măsurile sanitare care se mențin în toate spațiile unde se întâlnesc persoane, dacă nu se respectă distanța necesară, dacă nu se dezinfectează bisericile, dacă sărutăm Sfânta Evanghelie, sfintele icoane, Sfânta Cruce, mâna preotului”. „Același har deci, care s-a dat Apostolilor și Sfinților Părinți, harul Sfântului Duh, umple prin slujba de sfințire sfintele biserici și rămâne acolo permanent, așa cum rămâne harul botezului în cei botezați și cel al preoției în preoți. Este același har care preface pâinea și vinul în trupul și sângele lui Hristos, care lucrează prin sfintele icoane, făcându-le făcătoare de minuni și izvorâtoare de mir, precum și în moaștele sfinților. Așadar la harul și la sfințirea bisericilor prin slujba târnosirii se adaugă spre sporire har din săvârșirea neîncetată a tainei Sfintei Euharistii și a celorlalte taine, din harul bogat al lecturilor din Sfânta Scriptură și al cântărilor, din înmulțirea harului în cei care se împărtășesc și cei care iau parte la slujbă. În cadrul bisericii toate se sfințesc și se umplu de har, până și pereții și cărămizile și stranele și scaunele și aerul din biserică; coronavirusul nu poate sta și nu poate supraviețui nicăieri. De aceea m-am întristat și m-am mâhnit când am văzut la televizor că episcopi și preoți au chemat echipe de dezinfecție, care au umplut de norii și vaporii necredinței noastre spațiul sfințit și neafectat de boli, locul unde are loc vindecarea de patimi și de suferințe trupești”.

Autorul protestează și impotriva recomandării de a nu se săruta sfintele icoane sau de a fi sărutate cu mască, considerând aceasta „un nou tip de iconoclasm”, dezvoltând în susținerea aceste poziții teologia ortodoxă despre cinstirea sfintelor icoane. Respinge și recomandarea de a nu se săruta mâna preotului din considerentul că acest obicei nu are legătură cu persoana preotului, ci cu faptul că preotul „este purtător al marii slujiri a Preoției”, poporul cinstind prin aceasta preoția preotului respectiv, credincioșii sărutând de fapt demnitatea preotului, care vine direct de la Hristos.

În Epilogul acestui capitol, autorul consemnează câteva pasaje sugestive dintr-o învățătură foarte însemnată a Sfântului Simeon al Tesalonicului despre sfințenia bisericii, din care prezentem doar un scurt fragment: «… În biserici lucrează puteri dumnezeiești și arătări ale îngerilor și ale sfinților; se săvârșesc minuni; se împlinesc cereri; se face vindecarea bolnavilor. Până și obiectele neînsuflețite din biserici, apa și pietrele și coloanele și vălurile și fierul se sfințesc, bineînțeles nu prin ele însele, devreme ce sunt neînsuflețite și creații ale lui Dumnezeu și de la ele însele nu au nimic…»

Întrucît ierarhia bisericească nu i-a mustrat pe politicieni pentru acțiunile îndreptate împotriva Bisericii și pentru că nu au apărat tezaurul credinței și nu au menținut bisericile deschise, fiind asimilate cu oricare instituție lumească, punând semnul egalității între biserici și supermarketuri, și cerând măsuri echivalente pentru biserici la fel ca pentru magazine la deschiderea acestora, Părintele le reproșează cu durere: „Nu, dragii noștri arhierei! Locurile rău famate sau magazinele lumești nu sunt același lucru cu sfintele biserici, ca să cereți tratament egal. Nici măcar nu trebuia să cereți un astfel de lucru, ci cu hotărâre, cu puterea împărătească a demnității arhierești – fiindcă, după cum ați învățat în Facultățile de Teologie, preoția concentrează întreita slujire a Domnului, împărătească, profetică și arhierească – pe cezarul lumesc necredincios trebuia să îl lăsați în afara bisericilor, în care sălășluiește și lucrează Împăratul universului. Biserica este casa lui Dumnezeu și locul unde lucrează Duhul Sfânt”.

Între cauzele principale care au adus Ortodoxia Universală nu numai cea grecească într-o stare atât de grea, Părintele Zisis enumeră o serie de acțiuni antievanglelice și antipatristice cum ar fi deciziile „eretice și filoschismatice” de la pseodosinodul din Creta, „pseudo-autocefalia schismaticilor din Ucraina”  și „globalismul și ecumenismul”, promotorul principal al acestora fiind actualul Patriarh Ecumenic Bartolomeu: „Nu au fost de ajuns schimbările în credința Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolice, prin recunoașterea ereziilor drept biserici și validarea participării noastre la „Consiliul Mondial al Bisericilor”, adică al ereziilor, de către pseudosinodul din Kolimbari, Creta (2016), precum și părăsirea modului sinodal de întrunire și funcționare a „Sinodului”. Nu a fost de ajuns schimbarea urmărită în conducerea Bisericii, prin imitarea primatului papal al puterii de către Patriarhul Ecumenic și prin noua ecleziologie eretică a „primului fără egali” (primus sine paribus), care a fost pusă în aplicare prin intruziunea dezbinătoare în cadrul altei jurisdicții bisericești, prin recunoașterea schismaticilor din Ucraina. N-au fost de ajuns atâtea devieri eretice ale Patriarhului Bartolomeu, care nu mai ține cont nici de principiul „părutu-s-a Duhului Sfânt”, nici de „urmând Sfinților Părinți”, ci construiește în spațiul Ortodoxiei, ca și papa, un nou Turn Babel, care însă se va prăbuși grabnic fiindcă deja a început confuzia și lipsa de acord între limbile teologilor și ale clericilor. A trebuit să îndrăznească să atace și unitatea în sfântul cult, dându-și acordul cu cei care au plănuit la nivel mondial închiderea bisericilor și crearea fricii în fața împărtășirii cu Trupul și Sângele lui Hristos. Scandalizează derapajele arhiereilor Tronului Ecumenic din întreaga lume, în ce privește părăsirea modului tradițional de administrare a Sfintei Euharistii cu Sfânta Lavidă, în America, în Australia, în Marea Britanie, în Olanda, în Germania, în Belgia și în alte părți. Preoți mascați batjocoresc și ridiculizează Marea Taină, făcându-se părtași la o mascaradă și încetând să mai fie slujitori ai Preoției. Și în loc să fie mustrați și pedepsiți sinodal, sunt acoperiți prin transformarea unei probleme până acum inexistente în problemă pastorală care până astăzi nu a existat într-o problemă însemnată, care are nevoie de abordare panortodoxă. Creăm o problemă și apoi încercăm să o rezolvăm într-un mod antiortodox și antipatristic prin declarația ipocrită și liniștitoare că «nicidecum nu ne propunem să ne distanțăm de cele predate nouă, tuturor, de către fericiții noștri Părinți». Asta scrie patriarhul Bartolomeu într-o epistolă patriarhală pe care a trimis-o în data de 1 iunie către toți întâistătătorii Bisericilor autocefale, încheind în felul următor: «În fața condițiilor create ne dorim să ascultăm cugetul și gândurile Voastre frățești, ca împreună să înaintăm spre abordarea pastorală a îndoielilor referitoare la modul consacrat de administrare a Sfintei Împărtășanii»”.

Cartea Părintelui Teodor Zisis „Biserica și coronavirusul. Atac la adresa dogmelor și a sfințeniei bisericilor” este valoroasă nu numai pentru că identifică cu o acuratețe chirurgicală problemele teologice și morale ale ierarhilor și clericilor greci, cu unele excepții, făcând o diagnoză corectă și profundă a crizei spirituale generată de  epidemia de coronavirus, ci evidențiază ca un adevărat doctor de suflete și leacurile vindecări: învățăturile Evangheliei și a Sfinților Părinți; întreaga Tradiție a Bisericii Ortodoxe.