Introducere la combaterea Circularei sinodale privind vaccinarea

După cum se știe, Sfântul Sinod Permanent al Bisericii Greciei, în ședința din 13 iulie a acestui an (n.n. 2021), a decis, printre altele, să alcătuiască o „Enciclică” adresată membrilor Bisericii, prin care îi va îndemna pe credincioși să se vaccineze cu unul dintre vaccinurile recomandate de medicii specialiști numiți de guvern, a căror autoritate și credibilitate au fost acceptate de conducerea Bisericii. Totodată, s-a decis să se întocmească o broșură, asemănătoare ca formă altor broșuri care au fost trimise uneori „CĂTRE POPOR”, în care medici selectați să dea răspunsuri la întrebări și rezerve formulate în mod justificat la adresa vaccinurilor aprobate împotriva infecției cu coronavirus (Covid-19).

Într-adevăr, a fost pregătită „Enciclica Sinodală” nr. 3045/14.07.2021, intitulată „Biserica și știința în lupta împotriva pandemiei”, care a fost trimisă pe 16 iulie către Sfânta Arhiepiscopie a Atenei și către toate Sfintele Eparhii cu dispoziția de „a se citi în biserici duminică, 25 iulie a.c. în timpul Sfintei Liturghii, în locul predicii”. A fost întocmită și broșura „CĂTRE POPOR”, intitulată „Creștinii ne întreabă despre vaccin și medicii ne răspund”, în care sunt douăsprezece răspunsuri la tot atâtea întrebări. Broșura sinodală a fost trimisă Sfintelor Mitropolii și distribuită de acestea.

Ambele documente au provocat reacții intense din partea membrilor conștienți ai Bisericii, reacții care s-au manifestat uneori chiar în interiorul bisericilor în timpul citirii „Circularei” și au existat chiar și cazuri în care nu s-a dat citire „Circularei” și broșura „CĂTRE POPOR” nu a fost distribuită. S-au formulat critici intense în diverse articole asupra celor trei principale aspecte în care vaccinarea impusă prin variate mijloace și moduri generează probleme, și anume latura teologico-ecleziastică, cea juridică, dar și cea pur medicală. La rândul nostru, folosind criterii pur teologico-ecleziastice, am comentat negativ deja faimoasa „Circulară” într-o predică pe care am rostit-o la hramul Mănăstirii Sfânta Paraskevi din Milochori, Ptolemaida, în ziua de 26 iulie, care, postat fiind pe internet (video), s-a bucurat de o receptare elogioasă, odihnindu-i sufletește pe mulți dintre cei scandalizați[1]. Am hotărât astfel, pentru a-i întări și mai mult pe cei cu dreaptă cugetare, să întocmim și în formă scrisă o combatere și o răsturnare a „Circularei” cu trimiteri la texte din Sfânta Scriptură, din scrierile Sfinților Părinți și din sfintele canoane, care nu pot fi cuprinse într-o predică din cadrul Sfintei Liturghii.

1. Discursul Sinodului este anapoda, albul e negru

Principalele motive care impun critica și răsturnarea afirmațiilor „Circularei” sunt trei: „Circulara” afirmă și chiar asigură „cu autoritate” că „acest vaccin nu intră în nicio contradicție cu învățătura scripturistică, patristică și canonică a Sfintei noastre Biserici”. Aceasta este o afirmație falsă și înșelătoare, care prezintă realitatea în mod răsturnat. Adevărul este exact opusul acestei afirmații; vaccinul în cauză și modul în care este susținut și impus sunt în totală opoziție cu învățătura Bisericii. Puținele mărturii scripturistice și patristice care sunt aduse au fost alterate nu doar ca sens, prin scoaterea lor din context, ci și practic, prin alterarea textului și invocarea unei informații inexistente, printr-o minciună sfruntată, așa cum este cazul referirii la profetul Isaia, care l-a vindecat pe regele Iezechia pasămite cu ajutorul științei medicale. Din acest motiv se naște, pe bună dreptate, întrebarea: În mediul sinodal și arhiepiscopal nu există clerici și teologi serioși și pregătiți? Se încredințează întocmirea de texte slabe și lipsite de credibilitate ignoranților, neinstruiților și iresponsabililor? Oare cel care a alcătuit textul și membrii sinodului, care l-au semnat și care acum au atât paternitatea, cât și responsabilitatea acestuia, n-au știut că minciuna are picioare scurte, așa cum spune înțelepciunea populară, și nu ajunge departe, ci se dă pe față curând?

Totuși, pervertirea adevărului și înlocuirea lui cu minciuna însoțesc istoria umanității de la începutul creației lumii, inventatorul și protagonistul acesteia fiind cel al cărui nume înseamnă opusul lui Dumnezeu, cel care stă împotriva lui Dumnezeu și Îi este vrăjmaș, adică satana. El a fost primul care a inventat răul și păcatul; cu minciuni și cu vorbe ipocrite, aparent inspirate de dragoste, i-a înșelat pe cei dintâi oameni, făcându-i să se întoarcă împotriva lui Dumnezeu și conducându-i spre stricăciune și moarte. De atunci există cuvântul opus Cuvântului Dumnezeiesc, discursul inversat[2], care prezintă negrul drept alb și albul drept negru, amarul ca dulce și dulcele drept amar. Pe cei care dau expresie acestui discurs mincinos, inversat, care răstoarnă valorile în lipsă de valori și lipsa de valoare în valoare, Sfânta Scriptură îi condamnă și îi găsește vrednici de a li se plânge de milă. Este înfricoșător cuvântul profetic care începe cu dezamăgirea și amărăciunea lui Dumnezeu, pentru că a așteptat ca via pe care a sădit-o în Ierusalim, iar apoi în Noul Ierusalim, Biserica, să dea struguri, dar ea a dat mărăcini, o rodire anapoda, inversată: „Şi avea nădejde că va face struguri, dar ea a făcut aguridă”[3]. Pentru aceasta El anunță ca pedagogie punitivă, distrugerea și călcarea în picioare a viei și rostește teribile „vai-uri” împotriva celor care pervertesc adevărul, care promovează înțelepciunea și știința lor și îi persecută pe cei drepți și evlavioși, primind mită de la cei necuvioși și corupți. Există oare o înfățișare mai bună a ceea ce se întâmplă acum la nivel politic și ecleziastic? „Vai de cei ce zic răului bine şi binelui rău; care numesc lumina întuneric şi întunericul lumină; care socotesc amarul dulce şi dulcele amar! Vai de cei care sunt înţelepţi în ochii lor şi pricepuţi după gândurile lor! Vai de cei care vă conduc și vă împilează și sunt băutori de vin şi meşteri la făcut băuturi îmbătătoare! Vai de cei ce dau dreptate celui nelegiuit pentru mită şi lipsesc de dreptate pe cel drept!”[4]

2. Știința medicală este supraestimată, iar harul tămăduitor al lui Dumnezeu este subestimat

Al doilea motiv pentru care „Enciclica” trebuie criticată este supraestimarea științei medicale și subestimarea puterii tămăduitoare a lui Dumnezeu și a Sfinților, care este confirmată de nenumărate minuni de vindecări ale bolnavilor, cu alte cuvinte subestimarea energiei și lucrării „mai presus de fire” a Harului necreat al lui Dumnezeu.

Este vorba de o boală duhovnicească a lumii occidentale, dominată de raționalism și științificism; Îl persecută și Îl ucid pe Dumnezeu și îl înscăunează în locul Lui, prin hybris, pe supraom, desființează teocentrismul și glorifică antropocentrismul. Din acest motiv, am caracterizat drept specifică ereziilor și varlaamită tendința „Circularei” de a lăuda și de a ridica în slăvi știința medicală și de a trece sub tăcere și a ascunde lucrarea medicală și terapeutică a lui Dumnezeu, pe care ar fi trebuit să o promoveze în principal, sfătuind și îndemnând credincioșii să caute scăpare în biserici și, cu procesiuni de icoane și sfinte moaște și prin alte manifestări cultice să ceară intervenția „mai presus de fire” a lui Dumnezeu, pentru izbăvirea noastră de flagelul coronavirusului, așa cum a făcut Biserica întotdeauna de-a lungul veacurilor, izbăvind oamenii de boli molipsitoare, în acest sens existând mărturii istorice, dintre care unele le-am prezentat în alte articole, anterioare[5]. Această tendință occidentală, de factură papistașă, de încredere în știință și filosofie, a fost adusă în Tesalonic și în Constantinopol în secolul al XIV-lea de arogantul monah occidental și precursor al iluminismului Varlaam din Calabria, care a fost însă combătut cu succes de Sfântul Grigorie Palama, a cărui învățătură a fost validată de către Biserică în Sinoadele din anii 1341 și 1351, care au condamnat erezia varlaamismului și sunt considerate de ortodocși drept al IX-lea Sinod Ecumenic, cel de al VIII-lea fiind socotit sinodul din 879, din timpul Sfântului Fotie cel Mare, care a condamnat erezia Filioque a papistașilor și a protestanților care provin din aceștia.

Biserica nu este împotriva științei medicale și nici a oricărei alte științe și arte. Evaluarea lor pozitivă presupune buna folosire a acestora în folosul oamenilor și recunoașterea faptului că Dumnezeu dă medicilor medicamentele și materialele necesare, dar îi și luminează în realizarea lucrării lor. Atunci când medicii supraestimează posibilitățile științei medicale și încearcă să schimbe și să denatureze lucrarea Creatorului, atunci când în loc să aducă folos dăunează și atunci când condiționează asistența medicală de posibilitățile financiare ale pacienților, atunci când justifică chiar și uciderea oamenilor pentru a-i ajuta pe alții să trăiască (avorturi, transplanturi), atunci când administrează vaccinuri și preparate periculoase care nu au fost testate experimental și care sunt susceptibile de a duce la boală și moarte, arta devine malpraxis și uzul devine abuz. Mai presus de toate, un medic bun și înțelept recunoaște limitele posibilităților sale, adică faptul că există cazuri de boli și bolnavi în fața cărora se declară neputincios și le lasă în seama puterii și a intervenției lui Dumnezeu, doctorul atotputernic al trupurilor și al sufletelor, în seama medicinei cerești, dumnezeiești. Timp de doisprezece ani, femeia cu scurgere de sânge din Evanghelie și-a cheltuit toată averea cu medicii pentru a opri curgerea sângelui, dar niciun doctor nu a putut să o vindece. A fost vindecată prin harul tămăduitor al hainei lui Hristos, de îndată ce s-a atins de aceasta[6]. Chiar și în recomandarea din Vechiul Testament „Cinsteşte pe doctor cu cinstea ce i se cuvine, că şi pe el l-a făcut Domnul”[7], imediat după aceea se face lămurirea că știința medicală nu trebuie autonomizată și înălțată ca o valoare în sine, ci trebuie să lucreze spre slava lui Dumnezeu: „Şi El (Dumnezeu) a dat oamenilor ştiinţă, ca să Se mărească întru leacurile Sale cele minunate”[8]. Toate măsurile luate de la începutul epidemiei, din nefericire și cu acordul majorității episcopilor, au fost însă împotriva slavei lui Dumnezeu. Și chiar, în continuare, acest text din cartea Înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah, pentru a nu se pune accentul exclusiv pe competența medicilor și pentru a nu fi uitat Dumnezeu ca medic, așa cum face „Enciclica” și cum rău intenționat susțin clerici și teologi, care afirmă că toate măsurile care se iau reprezintă o temă medicală, care nu trebuie să fie transformată într-una teologică, sfătuiește cu pregnanță ca atunci când ne îmbolnăvim, să nu uităm de harul vindecător al lui Dumnezeu, ci să căutăm scăpare la El, în rugăciune: „Fiule! În boala ta nu fi nebăgător de seamă; ci te roagă Domnului şi El te va tămădui”[9].

Această linie a încrederii relative și nu absolute în știința medicală este adoptată și de Sfântul Vasile cel Mare, medic prin studiu și în practică, care, după un răspuns amănunțit la întrebarea dacă evlavia ne îngăduie să folosim reușitele medicinii[10], formulează concluzia că nu trebuie nici să evităm cu totul ajutorul medicilor, dar nici nu este rezonabil și adecvat să ne punem în aceștia toate speranțele: „Așadar, nici nu trebuie să fugim cu totul de această artă, nici nu trebuie să ne punem toată nădejdea în ea”[11]. Ca în toate artele, totul depinde de folosirea bună sau rea, a științei respective. Sfântul caracterizează drept „nesocotit“ [gr. κτηνῶδες ar putea fi redat mai direct ca „dobitocesc”] a ne lăsa sănătatea în mâinile medicilor și le spune „nefericiți“ celor care îi numesc pe medici salvatorii lor: „Căci (dacă) pe de o parte este lucru nesocotit să-şi pună cineva toată nădejdea de însănătoșire (numai) în mâinile doctorilor, cum vedem (că fac) unii dintre nefericiții suferinzi, care nu se dau în lături să-i numească pe doctori chiar mântuitori ai lor, pe de altă parte este încăpăţânare să fugi complet de orice folos din cele pe care le poate aduce medicina”[12].

3. 3. Coronavirusul – instrument al globalizării și al ecumenismului

Istoria bimilenară a creștinismului nu a fost scutită de încercările vrăjmașului, diavolul, prin discursul pe dos, de a distruge Biserica, de a învăța „altă Evanghelie”, de a răsturna lucrurile prin neadevărurile și sofismele născocite de instrumentele lui, fie prin idolatrie, fie prin sincretismul gnostic, în timpul primelor secole creștine ale imperiului roman idolatru și sincretist, răspândit în toată lumea, fie prin diversele erezii și schisme în timpul imperiului roman de Răsărit, al Bizanțului, de o mie de ani, răspândit și el în întreaga lume, și până în ziua de azi. Biserica însă, care se identifică exclusiv și absolut cu Biserica Ortodoxă, a rămas nebiruită și va rămâne nebiruită după binecunoscuta asigurare a Domnului că „porţile iadului nu o vor birui”[13] (Biserica) și că El însuși va fi împreună cu cei credincioși până la sfârșitul istoriei: „şi iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului”[14]. Incontestabilă este fundamentarea pe care o dă invincibilității Bisericii marele mucenic și mărturisitor al Adevărului, Sfântul Ioan Gură de Aur, care a murit exilat și chinuit pentru că s-a opus discursului anapoda și faptelor anapoda ale reprezentanților puterii politice și ecleziastice din orașul care conducea întreaga lume de atunci, Constantinopolul. Într-o predică a sa, pe care a rostit-o cu puțin timp înainte să fie exilat, adresându-se celor puternici care îl persecutau, dar și puternicilor oricărei epoci, inclusiv celor din vremea noastră, politicieni și oameni ai Bisericii, îi sfătuiește să înceteze războiul împotriva Bisericii fiindcă este sigur că vor fi învinși. Dacă cineva se luptă cu un om, ori va învinge ori va fi învins. Dar dacă se luptă cu Biserica, e imposibil să învingă fiindcă Biserica a fost întemeiată și este păzită de Dumnezeu și nimeni nu e mai puternic decât Dumnezeu[15].

Cunoscând deci puterea lui Dumnezeu, diavolul așteaptă și speră că Dumnezeu va înceta să ocrotească Biserica atunci când noi, creștinii, ne vom arăta nevrednici de ocrotirea Lui, când părăsim Evanghelia și urmăm unor falși episcopi, preoți și învățători, când în loc de struguri vom produce mărăcini. După Sfântul Ioan Gură de Aur, „atunci când Dumnezeu se mânie pe noi, opreşte darul Duhului”[16].

Din nefericire, lumea occidentală, ruptă de Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică, Biserica Ortodoxă, pe tot parcursul mileniului II d.Hr., a alterat Evanghelia și Tradiția Bisericii, în primul rând prin papism și în continuare încă și mai rău, prin protestantism. A încetat să-L mai considere pe Hristos drept cap al Bisericii, înlocuindu-L cu papa, și a înălțat excesiv și a supraestimat raționalismul și știința, opunându-I lui Dumnezeu-Omul Hristos și Harului Duhului Sfânt pe supraomul științei și al tehnologiei, puterea minții și a rațiunii. Occidentul s-a decreștinat și a pierdut Harul Duhului Sfânt, motiv pentru care se află sub controlul forțelor satanice și antihristice, care în secolul al XIX-lea au lucrat și au pregătit împotriva exclusivității creștinismului și a unicității Bisericii Ortodoxe, ecumenismul sincretist masonic, care învață că mântuirea se realizează nu numai în creștinism, ci și în alte religii și că noi, ortodocșii, ar trebui să renunțăm la narcisismul mărturisirii că doar noi constituim Biserica fiindcă biserici sunt și ereziile, după cum a decis pseudosinodul din Kolymbari Creta (2016) și așa cum, cu o supraautoritate de tip papal, patriarhul Bartolomeu a recunoscut schismaticii din Ucraina ca biserică autocefală, nesocotind Biserica canonică existentă și Tradiția sinodală a Bisericii.

În paralel cu acest ecumenism religios, care desființează diferențele dintre religii și dintre confesiunile creștine, pentru a ne conduce spre pan-religia lui antihrist, se desfășoară și ecumenismul politic, care folosește noi metode de amestecare și asimilare a popoarelor, a culturilor, a patriilor pe timp de pace[17].

I-au îndreptat în mod deliberat pe oameni către consumul de bunuri materiale și au discreditat drept rasism patriotismul sănătos, promovând și aici multiculturalismul, pentru ca noile generații să uite istoria, pentru a se distruge anticorpii culturali și naționali și să se predea în fața Globalizării, a Noii Ordini Mondiale a Noii Ere a masonilor lui Lucifer. Au considerat că acum conștiințele s-au maturizat, astfel încât să fie realizate și pan-religia și noul guvern mondial, „Marea Resetare” (Great Reset) a erei ecumenismului religios și politic, care răstoarnă ceea ce ne-au transmis Evanghelia și Biserica.

Producerea și promovarea epidemiei de coronavirus, dacă acesta este un produs creat în laborator, sau gestionarea acesteia, dacă virusul este de origine naturală, au fost o oportunitate pentru cei care promovează globalizarea ca să probeze reacțiile popoarelor, disponibilitatea lor de a se supune unui plan de guvernare mondială, unei dictaturi și tiranii mondiale. Au creat noi idoli, Sănătatea și Știința, pe care i-au pus deasupra lui Dumnezeu și terorizează oamenii cu frica morții, disprețuind și insultând învățătura Bisericii, adunările cultice, Sfintele Taine. Imaginea clericilor mascați în jurul Sfintei Mese, dar și cea a mirenilor din biserici, nu trimite la închipuirea îngerilor, așa cum cântăm în imnul heruvic, „Noi, care pe heruvimi cu taină închipuim”, ci la o manifestare specifică unui carnaval, cu deghizați, așa cum se întâmplă în timpul Triodului, unde, potrivit Sfântului Nicodim Aghioritul, satana dănțuiește[18]. Sunt interesați în principal de subjugarea Bisericii, a Bisericii Ortodoxe, întrucât confesiunile creștine occidentale sunt deja subjugate și promovează împreună ecumenismul politic și religios.

Până în urmă cu câteva decenii, Biserica Ortodoxă, în special Biserica Greciei, nu a ascultat și nu s-a supus dispozițiilor Noii Ordini masonice, directivelor ecumeniste ale Fanarului, care de la sfârșitul veacului al XIX-lea este prizonier de bună voie și nu în mod inevitabil, planurilor celor care pregătesc Noua Eră a lui antihrist. Această atitudine a Bisericii Greciei a fost marele obstacol în calea promovării planurilor de ecumenism și globalizare. Au așteptat avansarea eroziunii ecumeniste, maturizarea condițiilor pentru ei, ca să înceapă mai întâi realizarea „unirii bisericilor” și apoi a religiei universale. Se spune că din arhivele Vaticanului provine informația că „unirea bisericilor” s-a hotărât în timpul lui Atenagora, însă a fost stopată, cel puțin proclamarea oficială a acesteia, din cauza reacției Bisericii Greciei și a Sfântului Munte. Ne amintim că trei vrednici de veșnică pomenire episcopi ai Bisericii Greciei și chiar ai așa-numitelor „Noi Ținuturi”, Mitropolitul Ambrozie de Eleftheroupoli, Pavel de Paramythia și Augustin Kantiotis, Mitropolitul Florinei, au recurs la îngrădire, întrerupând timp de trei ani, între 1969-1972, pomenirea Patriarhului Ecumenic Atenagora, și la fel au făcut și toate mănăstirile din Sfântul Munte, inclusiv Sfântul Paisie Aghioritul. Acum, după o jumătate de secol, eroziunea ecumenistă a avansat mult, iar maturizarea conștiințelor multora, lipsiți de catehizare, care nu au anticorpi care să îi protejeze în fața infecției ecumenismului, a reușit. Cele trei instituții de bază care ar trebui să ofere anticorpi ortodocși, și anume Ierarhia, Sfântul Munte și Facultățile de Teologie, sunt aproape complet supuse, după cum am arătat într-un studiu anterior[19]. S-a împlinit astfel așteptarea ecumeniștilor, ca ecumenismul să fie acceptat progresiv în conștiința slujitorilor Bisericii, a teologilor și a mirenilor necatehizați, pentru a trece la „unirea bisericilor” și la religia universală.

Nădejdea unei rezistențe ortodoxe eficiente ar fi putut înflori și rodi dacă marea putere, demografică și politică, a Rusiei ortodoxe și-ar fi diferențiat cursul față de cel al Constantinopolului în privința ecumenismului, a relațiilor intercreștine și interreligioase, așa cum s-a întâmplat după sinodul trădător de la Ferrara-Florența (1438-1439). Din păcate, la nivelul conducerii Bisericii Ruse, ecumenismul înflorește și domnește și aceeași poziție au acolo și în privința acceptării măsurilor statului, referitor la purtarea măștilor și a necesității vaccinării. În această privință există chiar un discurs contradictoriu, inversat, și mai evident, așa cum s-a semnalat deja, pentru că ceea ce susțin acum ierarhii și teologii în favoarea vaccinului vine în contradicție cu deciziile sinodale relativ recente ale Bisericii Rusiei cu privire la folosirea materialului embrionar în scopuri medicale[20].

Cea mai evidentă și de necontestat dovadă a instrumentalizării coronavirusului în beneficiul globalizării și al ecumenismului este dată de faptul că ecumeniști renumiți din rândul ierarhilor s-au grăbit să se vaccineze, ca model și exemplu de supunere față de conducătorii lumii, în fața camerelor TV,

precum și de susținerea tuturor măsurilor luate și chiar a celor împotriva Bisericii, precum au fost închiderea bisericilor, purtarea măștilor în biserici, interzicerea procesiunilor, schimbarea orei de săvârșire a slujbei Învierii și multe altele. Câte „vai-uri” profetice, precum cele veterotestamentare și cele rostite de Domnul Hristos, ni se potrivesc!!!

Vom continua, mai detaliat, combaterea „Circularei”, într-un articol viitor.

[1] Vezi art. Σχόλια στὰ ψέμματα τῆς Ἐγκυκλίου τῆς ΔΙΣ (3045), γιὰ τὰ ἐμβόλια τοῦ Κορονοϊού [„Comentarii la minciunile Circularei Sfântului Sinod Permanent (3045), despre vaccinurile pentru coronavirus”], 26-07-2021 pe pagina: http://www.augoustinos-kantiotis.gr, Ὁ π. Θεόδωρος ξετινάζει τὴν ἐγκύκλιο τῆς ΔΙΣ γιὰ τὰ ἐμβόλια[„Pr. Theodoros desființează circulara Sfântului Sinod Permanent privind vaccinurile”], din data de 28-07-2021, pe pagina https://katanixi.gr/synergates/p-theodoros-zisis/scholia-toy-p-theodoroy-zisi-sta-psemmata-tis-egkyklioy-tis-dis-gia-ta-emvolia-perilipsi-vinteo-2021/ și Ὁ π. Θεόδωρος σχολιάζει  τὴν εοβαρλααμικὴ Ἐγκύκλιο [„Pr. Theodoros comentează circulara neovarlaamită”], din 20-8-2021 pe pagina https://tasthyras.wordpress.com.

[2] Referitor la discursul inversat care se rostește astăzi, de la începutul declarării pandemiei de coronavirus, a se vedea excelentul articol al lui Konstantinos Vathiotis, fost Conf. univ. de Drept Penal, intitulat „Ό θαυμαστός ανάποδος κόσμος της υγειονομικής δικτατορίας”, [„Minunata lume anapoda a dictaturii sanitare”], în ziarul Kyriakatiki Dimokratia 01.08.2021, p. 05b/21 și pe site-ul Orthodox Typos, cu același titlu, din 02.08.2021.

[3] Isaia 5, 2.

[4] Ibidem 5, 20-23.

[5] Protopresbiter Theodoros Zisis, „Ἡ Λῆμνος σώθηκε ἀπό λοιμική νόσο μέ προσευχές τοῦ Ἁγίου Γρηγορίου Παλαμᾶ” [„Insula Limnos a fost salvată de o boală infecțioasă prin rugăciunile Sfântului Grigorie Palama”], în revista Theodromia 22 (2020), pp. 154-161, și în cartea noastră, Ἐκκλησία καὶ Κορωνοϊός. Προσβολὴ τῶν δογμάτων καὶ τῆς ἱερότητας τῶν ναῶν [„Biserica și coronavirusul. Atac la adresa dogmelor și a sfințeniei bisericilor”], Tesalonic, 2020, Ed. Palimpsiston, pp. 13-24. Vezi, de asemenea, idem, „Ὁ Ἅγιος Δημήτριος σώζει τὴ Θεσσαλονίκη ἀπὸ λοίμωξη χειρότερη τοῦ Κορωνοϊοῦ” [„Sfântul Dimitrie salvează Tesalonicul de o pandemie mai rea decât cea a coronavirusului”], Theodromia 22 (2020), pp. 624-635 și pe internet.

[6] Luca 8, 42-44: „Şi, pe când se ducea El, mulţimile Îl împresurau. Şi o femeie, care de doisprezece ani avea scurgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată averea ei, şi de nici unul nu putuse să fie vindecată, apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei”. Și acestea le consemnează chiar Luca, a cărui profesie era cea de medic.

[7] Ecclesiasticul 38, 1.

[8] Ecclesiasticul 38, 6.

[9] Ecclesiasticul 38, 9. Mai multe în acest sens vezi la Protopresbiter Theodoros Zisis, „Οἱ γιατροὶ ἀδύναμοι, ὁ Χριστὸς παντοδύναμος” [„Medicii sunt neputincioși, Hristos este atotputernic”], Theodromia 22 (2020), pp. 499-505 și pe internet.

[10] Ὅροι κατὰ πλάτος [Regulile mari] 2, Ἐρώτησις 55: Εἰ τοῖς ἐκ τῆς ἰατρικῆς κεχρῆσθαι κατὰ σκοπόν ἐστι τῆς εὐσεβείας” [„Întrebarea 55: Dacă este potrivit scopului bunei-credințe folosirea lucrurilor din medicină”], ΕΠΕ 8, 394-408.

[11] Ibidem 5, ΕΠΕ 8, 406.

[12] Ibidem 3, ΕΠΕ 8, 400-402.

[13] Matei 16, 18.

[14] Matei 28, 20.

[15] Ὁμιλία πρό τῆς ἐξορίας  [„Omilie rostită inainte de exil”] 1, PG 52, 429: „Nimeni nu este mai puternic decât Biserica, omule… Dacă te războieşti cu un om, sau învingi sau eşti învins. Dar dacă te lupţi cu Biserica, e cu neputinţă să birui. Dumnezeu e mai puternic ca toţi”.

[16] Εἰς τήν ἁγίαν Πεντηκοστήν [„La Sfânta Cincizecime”]13, PG 50, 457.

[17] Mai multe în acest sens, vezi în două articole ale noastre: a) „Πολιτικός καί Θρησκευτικός Οἰκουμενισμός” [„Ecumenism politic și religios”], Theodromia 9 (2007), pp. 3-9 și b) „Ὁ ἑλληνορθόδοξος πολιτισμός καί ἡ ὑγιής Παγκοσμιοποίηση” [„Civilizația elenă ortodoxă și globalizarea sănătoasă”], Theodromia 17 (2015), pp. 116-130.

[18] Sfântul Nicodim Aghioritul, Χρηστοήθεια τῶν Χριστιανῶν [Ηristoithia (Bunul moral al creştinilor)], Tesalonic, Editura V. Rigopoulou, p. 35: „Joacă dracul cu zece basmale şi împreună cu el, joacă toată mulţimea dracilor.”.

[19] Protopresbiter Theodoros Zisis, „Κινδυνεύει τώρα σοβαράἡ Ὀρθοδοξία” [„Acum Ortodoxia este în mare primejdie”], Theodromia 9 (2007), pp. 89-128.

[20] Vezi în acest sens, la Dmitry Malyshev, Περί πνευματικοῦ κινδύνου τοῦ ἐμβολίου «Sputnik V» [Despre primejdia duhovnicească a vaccinului „Sputnik V”]. Pe pagina web Katanixi articolul a fost publicat sub titlul „Ὅλη ἡ ἀλήθεια γιά τή χρήση ἐκτρωμένων ἐμβρύων στά ἐμβόλια κατά τοῦ κορωνοϊοῦ” [Întregul adevăr despre utilizarea embrionilor avortați în vaccinurile împotriva coronavirusului], 03-08-2021. Relevantă este și „Ἀνοιχτή ἐπιστολή πρός τόν Σεβασμιώτατο Τύχων, Μητροπολίτη Πσκόφ καί Πορχόφ” [Scrisoare deschisă către Înaltpreasfințitul Tihon, Mitropolit de Pskov și Porkhov], semnată de Anatoly Artyukh, coordonatorul „Adunării Mirenilor Ortodocși” din Sankt Petersburg. A fost publicată pe site-ul Katanixi sub titlul  „Ἐπιστολή διαμάντι ὀρθοδόξων λαϊκῶν, πρός Ἐπισκόπους ἐναντίον τοῦ μαζικοῦ ἐμβολιασμοῦ”, 24-08-2021.